Negocierea este în acelaşi timp o artă şi o ştiinţă. Este o artă care îi permite celui care ştie să pună în practică strategii, tehnici şi tactici, să reuşească mai des și mai bine. Este totodată o ştiinţă pe care majoritatea oamenilor o practică inconştient în fiecare zi fără s-o fi studiat neaparat.
Negocierea are drept obiectiv principal realizarea unui acord de voinţă, a unui consens şi nu a unei victorii. În negociere există parteneri şi nu adversari. Ambii parteneri trebuie sã încheie procesul de negociere cu sentimentul cã au realizat maximul posibil din ce şi-au propus. De aceea, negocierea trebuie definită ca un amplu proces cooperant.
La finalul acestui curs participanții vor fi capabili:
- Să înţeleagă principiile care stau la baza negocierii şi ce anume poate face pentru a obţine cele mai bune rezultate
- Să folosească o strategie de negociere care să îi apropie mai mult de un rezultat câştig-câştig
- Să se pregătească pentru negociere urmând o abordare pas-cu-pas şi trasând câteva limite critice
- Să identifice marja de negociere bazându-se pe parametrii variabili ai acesteia şi să îi folosească pentru a negocia sistematic în cadrul limitelor propuse
- Să formuleze un rezultat final al negocierii care reflectă exact ceea ce şi-au propus sa obţină
Trainer: ELENA BADEA, Strategy Consultant & Executive Coach, Managing Director, Valoria