Evoluția afacerilor în România H2 2021
Despre studiu
Evoluția afacerilor din România în H2 2021 este o cercetare privind mediul de afaceri din România în a doua jumătate a anului. Această analiză este consecința nevoii de a înțelege mediul economic din România. Ea consemnează opinia companiilor respondente referitoare la evoluția cifrei de afaceri, profitului, investițiilor, numărului de angajați, salariilor.
Am adresat managerilor întrebările cele mai importante, care își găsesc răspuns până la urmă în contul de profit și pierdere sau în fluxul de numerar al companiei. Prin această cercetare aflăm despre evoluțiile prognozate ale companiilor, direct de la sursă.
Acest studiul a fost realizat cu sprijinul echipei Doingbusiness.ro.
Date demografice
Prin această cercetare explorăm percepțiile executivilor de top ai companiilor importante din România – multinaționale și antreprenoriale – despre evoluția previzionată a afacerilor în a doua parte a anului 2021. Indicatorii pe care îi urmărim sunt: cifra de afaceri, profit, investiții, evoluția numărului de angajați și a nivelului salariilor. Chestionarul a fost aplicat în perioada 7 septembrie – 7 noiembrie 2021.
Dintre respondenți, 9% provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 14% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR, 13% cu cifra de afaceri între 10-50 milioane EUR, 38% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 26% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. 33% dintre respondenți au funcția de CEO/Președinte/Director General, 12% Vice Președinte/Director Executiv și 12% Membru al Consiliului de Administrație.
975
Răspunsuri
27
Întrebări
16
Industrii


Principalele concluzii
Cifra de afaceri – 77% dintre companii se așteaptă la afaceri în creștere în 2021, față de 65% care aveau această prognoză la începutul anului
Profit – 75% dintre companii se așteaptă la creșterea profitului în 2021, față de 65% cu această prognoză la începutul anului
Angajați – 52% spun că au crescut numărul de angajați în 2021, față de 56% cu o astfel de prognoză la începutul anului
Salarii – 78% dintre companii spun că au crescut nivelul salariilor în 2021, față de 53% care aveau acest plan la începutul anului
Top 5 provocări și oportunități în a doua jumătate a anului 2021
Cele mai importante provocări pentru companii din anul 2021, așa cum au fost relevate de răspunsurile directorilor și managerilor la acest studiu, au fost următoarele: creșterea costurilor (68%), lipsa forței de muncă specializate (57%), menținerea fluxului de numerar (48%), optimizarea lanțului de aprovizionare (46%) și schimbarea comportamentelor consumatorilor (41%).
De asemenea, conform managerilor respondenți, cele mai importante oportunități ale anului 2021 pentru companiile românești au fost: realizarea de noi produse/servicii și accesarea de noi canale de vânzare (48%), digitalizarea și automatizarea (43%), extinderea pe piețe externe (34%), accesarea de fonduri nerambursabile (31%) și piața de e-commerce în creștere (24%).
Cifra de afaceri pe industrii
O creștere a cifrei de 10%-20% este previzionată de 28% dintre companiile de producție industrială, 29% dintre firmele de servicii profesionale, 42% dintre firmele de IT și de 49% dintre cele din industria farmaceutică.
Profit pe industrii
O creștere a profitului de 10%-20% este prognozată de 29% dintre firmele de servicii profesionale, 34% de media și publicitate, 43% din IT, 45% din agricultură și 51% dintre cele din industria farmaceutică.
Angajați pe industrii
În 2021, 36% dintre firmele de comerț, 37% dintre cele de tehnologia informației și 25% dintre cele din industria farmaceutică și sănătate au avut creșteri ale numărului angajaților de 10%-20%.


