Singurul studiu de CSR realizat timp de 10 ani

Lectură: 3 minute
Dinamica și perspectiva domeniului CSR din România

Valoria și CSRMedia.ro au lansat cea de-a zecea ediție a studiului ”Dinamica și perspectiva domeniului CSR din România”.

Acesta este singurul studiu de pe piața autohtonă dedicat domeniului CSR care analizează tendințele domeniului timp de 10 ani la rând.

Studiul explorează percepțiile executivilor de top, directorilor, managerilor și specialiștilor de CSR din diverse companii din România cu privire la evoluția, dinamica și provocările acestui domeniu în 2022 și 2021.

În raportul acestei ediții sunt prezentate și câteva serii de date cu evoluția din ultimii zece ani.

Cum este definită responsabilitatea socială?

Conform studiului, 71% dintre companiile respondente, față de 68% în anul 2021, definesc responsabilitatea socială ca strategie sustenabilă de business.

Față de 2021, vedem creșteri la filantropie și managementul riscului (+9 puncte procentuale) și la interacțiuni semnificative cu părțile interesate (+6 puncte procentuale).

În același timp managementul responsabil al lanțului de furnizori este în ușoară scădere (-4 puncte procentuale), probabil pe fondul dificultăților din ultimele 14-16 luni.

Cum au evoluat bugetele de CSR?

Doar 26% dintre companiile respondente în 2022, față de 29% anterior, spun că bugetul pentru aceste activități a crescut cu 20-30% în anul 2022.

Bugetele care cresc semnificativ, cu 20-30%, sunt în ușoară scădere, cu numai -3 puncte procentuale în 2022 față de 2021 și nu sunt singurele.

Vedem o scădere de -9 puncte procentuale în rândul companiilor care spun că bugetele lor sunt mai mari cu 10-20%, și o creștere de +13 puncte procentuale ale celor care au avut același buget în 2022 ca și în 2021 (stagnare).

Ce departament gestionează bugetul de CSR?

În 2022, 55% dintre companii, în scădere cu -10 puncte procentuale față de anul 2021, spun că departamentul de PR și Marketing este cel care prevede o linie de buget pentru CSR. Procentul scade masiv pentru prima dată, după 5 ani de stagnare la 65%.

Chiar dacă principala linie de buget de CSR rămâne la PR și Marketing, departamentul de sustenabilitate urcă pe locul al doilea, înregistrând o creștere de +12 puncte procentuale.

Departamentul de CSR se află acum pe locul al treilea, fiind urmat la mică distanță de cel de HR.

De ce se implică companiile în CSR?

În 2022 65% dintre companii spun că s-au implicat în acest domeniu deoarece face parte din strategia lor de sustenabilitate și numai 35% față de 55% în anul 2021, pentru că face parte din strategia de relații publice.

Pe locul al doilea, sunt la egalitate companiile care spun că acest demers le aduce recunoaștere și vizibilitate (41%) cu cele care spun că face parte din filosofia companiei (41%).

Pe locul al treilea sunt la egalitate din nou companiile care spun că acțiunile de responsabilitate corportativă sunt cerute de acționari (35%) cu cele care spun că CSR-ul facilitează dezvoltarea brandului de angajator (35%).

5 obstacole în comunicare și cum le depășim

Cum se stabilește strategia de CSR?

Aproape jumătate dintre companiile respondente, 45% în 2022, față de 40% cu un an înainte, spun că au o strategie primită de la firma-mamă, pe care o implementează local.

Răspunsurile la această ediție arată că procentul companiilor care spun că au o strategie de CSR locală scade cu -7 puncte procentuale. De asemenea, procentul companiilor care spun că au primit strategia de la firma-mamă crește de la 40% la 45%.

Este de remarcat și creșterea marginală cu +2 puncte procentuale a companiilor care spun că nu au nicio strategie.

Cum se urmărește impactul activităților de CSR?

Dintre companiile respondente, 49% în 2022, comparativ cu 45% în 2021, spun că au o raportare după standarde internaționale prin care urmăresc impactul activităților de CSR.

Față de anul trecut, raportarea în conformitate cu standardele internaționale înregistrează o creștere +4 puncte procentuale, cea după sisteme de evaluare proprii scade cu -14 puncte procentuale, iar cea bazată pe evaluări oferite de parteneri crește cu +6 puncte procentuale.

Nu uita să distribui articolul!

Articole Similare: