De ce merită să dai coachingului o șansă

Lectură: 4 minute

Gurile rele spun că este „de fițe” să faci coaching. Alții spun căeste pierdere de timp sau că e scump. Mulți consideră că nu li se potrivește și că ei „sunt bine așa cum sunt”.

Pe de altă parte, tinerii, mai ales cei numiți „young professionals”, aleg să facă sesiuni de coaching pentru că nu vor să avanseze în viață învățând numai prin ”trial & error”. Aceasta este perspectiva personală.

Există apoi perspectiva organizațională, a companiilor. Studii serioase, realizate peste tot în lume, arată ce câștigă companiile care le oferă sesiuni de coaching angajaților.

Pentru România, un studiu Valoria a scos la iveală faptul că top managerii de aici au văzut o creștere de 20% a profitabilității companiei ca urmare a beneficiilor aduse de programele de coaching. În același timp, retenția angajaților a fost cu 35% mai bună, iar colaborarea în cadrul echipei s-a îmbunătățit cu 70%.

Vedem exprimate în spațiul public toate aceste percepții organizaționale sau personale, dar și convingeri și experiențe diferite legate de coaching. Citindu-le, ascultându-le, discutându-le, unii dintre noi își pun întrebarea: să fac sau să nu fac coaching?

Dilema este legitimă nu doar pentru cei zăpăciți de noianul de păreri contradictorii, ci și pentru cei care vor să acționeze cu claritate.

1. Cine sunt eu în viața mea?

În prima parte a vieții, de la 0 la 6 ani, tot ceea ce intră pe „hard discul” structurii noastre biopsihosociale este „preluat” din exterior. Nu învățăm doar limba vorbită de către părinții noștri, ci și modelele lor de gândire.

Preluăm seturi întregi de comportamente, valori și convingeri, fără să putem alege conștient ce vrem să intre pe „hard discul” nostru. Generațiile anterioare se asigură astfel că ne transmit strategiile lor de succes, dar rezultatul este că nici unul dintre noi nu ieșim din acest acest proces biopsihosocial cine vrem noi să fim.

Într-o lume cu un ritm al schimbării lent, în care milioane de ani cel mai important succes a fost supraviețuirea, aceste mecanisme au fost benefice.

În lumea revoluției industriale 4.0, în care schimbarea rapidă este singura constantă, strategiile de succes ale generațiilor anterioare au nevoie de upgrade-uri constante și conștiente.

Pentru a naviga în împrejurări pline de incertitudine, avem nevoie de repere decizionale conștientizate și de claritate. Adică, de conștiință de sine.

În coaching, acesta este primul pas. Coachingul aduce instrumente eficiente de descoperire a universului lumii interioare, făcând posibilă interacțiunea conștientă cu valorile, dorințele și aspirațiile noastre. Practic, observăm conștient cine suntem în viața noastră și ce am „preluat” fără să putem alege în structura noastră biopsihosocială.

Cum poți accelera transformarea companiei?

2. Cât timp am să aflu cine sunt?

Ne putem trăi viața în mod „conștient” sau „pe pilot automat”. Ambele variante sunt accesibile tuturor și fiecare are beneficii importante. Numai dozajul diferă de la om la om. O viață trăită preponderent „pe pilot automat” are multe lucruri luate de-a gata și mai puține momente de introspecție.

Ne străduim să împlinim norma socială – școală, liceu, facultate, serviciu, familie, pensie – fără să ne punem prea multe întrebări despre sensul vieții. Este bine și așa, dar nu doar așa.

Viața trăită în mod conștient îți dă disconfortul momentelor de îndoială și nevoia de introspecție, dar te face creator. Odată ce te înțelegi pe tine, cine ești și cine vrei să devii, care sunt valorile, dorințele și aspirațiile tale, ce atuuri te fac unic și diferit, îți activezi puterea interioară. Resurse interioare precum încrederea în sine, stima de sine, curajul, determinarea devin foarte accesibile.

Transformarea din „pe pilot automat”în „conștient” este facilitată de către coaching și ea aduce beneficii imediate și semnificative tuturor celor care decid săaibă timpul de partea lor. Numai când ne dăm seama că cea mai importantă resursă a noastră este timpul, acționăm ca săînțelegem cine suntem, ce ni se potrivește și cum putem trăi conștient o viață cu sens, care să ne aducă împlinire.

3. Ce sunt strategiile de succes optimizate?

Tot ceea ce facem într-un anumit mediu sau context are un mecanism decizional derulat în realitatea interioară, fie că este conștientizat, fie că nu. Învățăm de la cei din jurul nostru cum să acționăm în relația cu ceilalți și copiem comportamente care ne asigură succesul în viața socială, profesională, personală.

În funcție de setul propriu de valori fundamentale, succesul poate însemna putere, avere, statut, influență sau contribuție, implicare, compasiune, integrare.

Modul în care reușim să folosim mixul de resurse interioare care să ne dea cea mai bună strategie de succes pentru fiecare situație în parte se antrenează. Este o parte de învățare și o parte de aplicare. Pentru ambele, este mult mai bine să înveți cu un antrenor / coach, decât să înveți singur.

Beneficiul adus de coaching prin optimizarea strategiilor de succes este accesul rapid la potențialul personal. Acesta este motivul principal pentru care companiile alocă bugete pentru programe de coaching. Rezultatul este win-win și pentru angajat, care își înțelege și accesează potențialul, și pentru companie, care obține un plus de eficiență și de productivitate.

În concluzie

Da, se vorbește mult și pe multe tonuri despre coaching.În companii, managerilor li se impune participarea la programe de coaching individual sau de echipă.

Adesea, un astfel de demers este perceput de către aceștia ca fiind o acțiune corectivă, pentru că nu „dau performanță” la nivelul dorit de top management. Mulți alți oameni se gândesc dacă să facă sau nu coaching. Nu aceasta este întrebarea.

Dacă ești purtat de viață și nu ești tu creatorul vieții tale, dacă nu te cunoști atât de bine încât să ai stimă de sine, încredere în sine, curaj și claritate, întreabă-te cât timp din viața ta vrei să dai ca să descoperi toate astea singur.

Chiar merită să aflăm cine suntem și ce potențial avem abia la 40-50 de ani? Nu este oare mai bine să rezolvăm partea asta lucrând cu un coach încă de la 20 de ani, pentru ca apoi să ne explorăm potențialul, bucurându-ne de viață?

Nu uita să distribui articolul!

Articole Similare: